Convoiul rusesc este blocat în continuare la frontieră, în timp ce luptele continuă în Ucraina

Convoiul rusesc este blocat în continuare la frontieră, în timp ce luptele continuă în Ucraina
Publicat: 16/08/2014, 15:10
Actualizat: 03/02/2019, 06:15

Fieful rebel de la Donețk, asediat de către armata ucraineană, „este într-o situație umanitară foarte îngrijorătoare, iar de ajutorul pe care Rusia ni-l trimite, pe care nu l-am primit încă, avem nevoie ca de oxigen”, a declarat „premierul” separatist Aleksandr Zaharcenko.

„Nu doar armata ucraineană nu vrea ca ajutorul să ne parvină și-l împiedică să ne parvină. În realitate (…) Guvernul ucrainean îl împiedică prin toate obstacolele posibile, legale și de alt fel”, a acuzat el.

Aproximativ 300 de camioane rusești, încărcate cu 1.800 de tone de ajutor umanitar potrivit Moscovei, erau staționate în continuare, sâmbătă dimineața, la aproximativ 30 de kilometri de postul de frontieră Donețk din Rusia, în localitatea Kamensk-Șahtinski, au observat jurnaliști AFP, ceea ce înseamnă că acesta a rămas pe loc de joi.

Grăniceri și vameși ucraineni veniți pe teritoriul rus nu au început încă inspecția, aștepând documente din partea Crucii Roșii, care urmează să fie însărcinată cu distribuirea ajutorului în bastioane rebele.

Un oficial din cadrul Ministerului rus pentru Situații de Urgență a declarat că Moscova le-a trimis vameșilor ucraineni o declarație cu privire la conținutul camioanelor. Reprezentantul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) de la fața locului, Paul Picard, a declarat că sâmbătă dimineața a avut loc o reuniune între reprezentanți ai serviciilor vamale rusești și ucraineni, dar fără să ofere precizări.

Crucea Roșie, care nu a participat la reuniune, a confirmat că nu a efectuat încă vreo inspecție asupra camioanelor rusești, așteptând un acord între cele două părți.

– Bombardamente intensive în noaptea de vineri spre sâmbătă

La Donețk, unde confruntările s-au apropiat de centrul orașului în ultimele zile, o jurnalistă AFP a auzit tiruri intense de artilerie în noaptea de vineri spre sâmbătă și explozii în cartiere din nord-estul orașului.

La Lugansk, un oraș încercuit și asediat de către armata ucraineană, organizația Human Rights Watch (HRW) a a evocat sâmbătă o situație umaniatră „foarte dificilă”, în contextul care orașul nu mai este alimentat cu apă și energie electrică, iar rețeaua telefonică a fost întreruptă, în urmă cu două săptămâni. Potrivit autorităților locale, bombardamente intensive au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma cărora au izbucnit mai multe incendii în oraș.

ONG-ul a denunțat totodată utilizarea de către cele două tabere a armamentului greu în zone locuite, omorând câteva zeci de civili în ultimele zile. Washingtonul a îndemnat joi Kievul la „reținere”, în vederea reducerii numărului victimelor în rândul populației.

Mscova, pe de altă parte, a acuzat Kievul, care a trimis camioane încărcate cu ajutoare în estul țării, că vrea să saboteze operațiunea umanitară rusească. „Intensificarea brutală a operațiunilor militare” ucrainene în zona pe care urmează să o traverseze convoiul rusesc „are în mod evident scopul să taie ruta convenită cu Kievul”, a apreciat diplomația rusă.

Forțele ucrainene au revendicat joi preluarea controlului asupra drumului care asigură legătura între Lugansk și frontiera cu Rusia, întrerupând astfel ruta pe care urmează să vină în oraș camioanele trimise de Moscova.

– Au sosit „întăriri” din Rusia?

Tensiunile internaționale s-au amplificat după ce Ucraina a anunțat vineri că a „distrus” o parte a unei coloane de blindate rusești care a pătruns joi pe teritoriul ucrainean, provocând o serie de reacții de indignare în Occident.

Washingtonul a îndemnat Moscova să înceteze „provocările”, iar miniștrii de externe din Uniunea Europeană (UE) au „îndemnat” Rusia să „oprească imediat orice formă de ostilitate”.

Moscova, care a dezmințit că trupe sau material rusești ar fi trecut frontiera, a acuzat ironic Kievul că „distruge fantome”.

Însă „premierul” separatist Aleksandr Zaharcenko a declarat că a primit „întăriri” de la Rusia, într-o înregistrare video difuzată vineri pe YouTube.

El a declarat că a primit „150 de piese de echipament militar, inclusiv 30 de tancuri și blindate, și aproximativ 1.200 de oameni, care au fost antrenați timp de patru luni pe teritoriul rusesc”, adăugând că totul sosește „la momentul cel mai crucial”.

Într-o încercare de a pune capăt escaladării, o întâlnire între ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin și omologul său rus Serghei Lavrov urmează aă aibă loc duminică la Berlin, în prezența șefilor diplomațiilor franceză și germană.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR...
BREAKING | CCR amână decizia privind validarea votului la prezidențiale
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Trei pagini de Facebook care o denigrează pe Elena Lasconi au aceeași adresă cu o...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate...
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Care vor fi consecinţele după ce CSAT a constatat că TikTok l-a favorizat pe Călin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Orașul din România care înainte de Primul Război Mondial rivaliza cu...
Se declară banii la ANAF, cu tot cu date despre mașină și CNP. Document obligatoriu...
Ninge din belșug în România. Zonele unde se așterne zăpada
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
Cum își alină Igor Cuciuc durerea la două săptămâni de la moartea fiicei sale: ”Erai...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Consumul de vodcă și whisky, interzis după o intoxicație în masă cu metanol